Descriere

Traditii locale

Traditii si evenimente locale


Obiceiurile şi tradiţiile specifice lipovenilor din Sarichioi

Scopul folclorului este de a ne arăta felul propriu de a simţi al unui popor, viaţa lui sufletească în toate manifestaţiile ei mai caracteristice.

Atât la ruşii-lipoveni, cât şi la românii de pe întreg cuprinsul ţării, se disting două categorii folclorice şi anume cele rituale şi nerituale. Creaţiile rituale sunt caracteristice obiceiurilor calendaristice, obiceiurilor legate de momentele importante din viaţa omului şi descântecele. Printre creaţiile nerituale se numără: basmul, legenda, snoava, ghicitorile, proverbele şi zicătorile, toate acestea regăsindu-se şi în folclorul ruşilor-lipoveni din Sarichioi.

Pe lângă sărbătorile de peste an, folclorul nostru păstrează sau a păstrat până de curând, numeroase obiceiuri în legătură cu momentele mai importante din viaţa omului, cu naşterea, cu căsătoria şi cu moartea.

Vechimea acestor obiceiuri este diferită. Cele mai vechi par a fi cele de înmormântare sau legate de ritualul morţilor. Probabil pe locul al doilea în această evoluţie îl ocupă obiceiurile de naştere. Obiceiurile de nuntă, cele mai noi, au apărut şi s-au dezvoltat odată cu apariţia şi dezvoltarea vieţii de familie, constituită pe baza exogamiei de neam.

Comportarea acestor obiceiuri în raport cu tradiţia şi inovaţia este şi ea diferenţiată. Dacă obiceiurile de înmormântare sunt mai conservatoare, cele de nuntă sunt supuse înnoirilor, familia fiind o realitate socială mai mobilă, care a suferit modificări importante de lao epocă la alta.

Vechimea acestor obiceiuri este diferită. Cele mai vechi par a fi cele de înmormântare sau legate de ritualul morţilor. Probabil pe locul al doilea în această evoluţie îl ocupă obiceiurile de naştere. Obiceiurile de nuntă, cele mai noi, au apărut şi s-au dezvoltat odată cu apariţia şi dezvoltarea vieţii de familie, constituită pe baza exogamiei de neam.

Comportarea acestor obiceiuri în raport cu tradiţia şi inovaţia este şi ea diferenţiată. Dacă obiceiurile de înmormântare sunt mai conservatoare, cele de nuntă sunt supuse înnoirilor, familia fiind o realitate socială mai mobilă, care a suferit modificări importante de lao epocă la alta.

Spre deosebire de obiceiurile calendaristice, obiceiurile de familie nu se leagă direct de activitatea productivă a omului, nu au o funcţie strict utilitară; planul de care se leagă este cel social-biologic, familia şi, prin ea, colectivitatea mai largă, şi numai indirect cel al vieţii economice. Dacă obiceiurile calendaristice marcau direct raportul om-natură, obiceiurile vieţii de familie marchează în primul rând raporturi sociale, implicând, bineînţeles, şi determinarea lor naturală.

Obiceiurile vieţii de familie, marcând momente importante din viaţa social-biologică a individului şi a familiei, se practică la date diferite, în funcţie de evenimentul care le solicită, şi, de regulă, o singură dată în viaţa aceluiaşi individ, comparativ cu obiceiurile calendaristice care se repetă cu regularitate, având un caracter ciclic.

În momentele esenţiale ale vieţii sale, individul suportă o trecere de la o stare la alta, de la o existenţă prezentă la o existenţă nouă, care implică alte forme de viaţă, un alt sistem de relaţii sociale, un alt model de comportament. Într-una din lucrările sale fundamentale Arnold Van Gennep le numeşte rituri de trecere. Ele comportă, în chip regulat, trei stadii: al despărţirii, al aşteptării şi al integrării în noul loc. Obiceiurile legate de momentele importante din viaţa omului sunt mai cu seamă însemnate manifestări folclorice cu caracter de spectacol, prilej de petrecere şi de scoatere în relief a unor genuri ale creaţiei populare.

Obiceiurile privitoare la momentele mai importante din viaţa omului la ruşilor-lipoveni prezintă câteva particularitaţi specifice.

Astfel, botezul – săvârşit la câteva zile de la naştere, constituie primirea nou-născutului în comunitatea creştină. Botezul are loc înainte de răsăritul soarelui prin scufundarea totală a copilului în cristelniţă, de trei ori. La această taină participă, în afară de preot şi dascăl un cerc foarte restrâns de persoane, format din tatăl copilului, naşii de botez (un bărbat şi o femeie ce nu trebuie să formeze un cuplu). Naşii de cele mai multe ori au vârste fragede. Dacă noul născut este băiat, acesta este dus de către preot în altar, iar dacă este fată, doar până la uşa altarului. Din acest moment, nou-născutul va deveni creştin, va purta cruculiţă la gât şi va fi îmbrăcat pentru prima dată cu cămaşa încinsă cu un brâu subţirel, care este un semn al creştinătăţii. Prenumele copilului (în general unul singur) era sugerat în trecut de preot în funcţie de sfinţii din calendarul bisericesc, sărbătoriţi în perioada când s-a născut copilul.

Între cele două extreme ale vieţii omului, naşterea şi moartea, cel mai important eveniment este nunta şi niciun ceremonial nu este atât de bogat în datini, credinţe şi cântece vechi precum acesta. Nunta reprezintă un complex de practici, de rituri şi manifestări, altfel spus de obiceiuri care ceremonializează căsătoria. Nunta va fi deci modalitatea prin care se duce la îndeplinire, se realizează căsătoria. Căsătoria la ruşii-lipoveni constituie un eveniment atât cu conotaţii religioase, cât şi laice, precedat de câteva etape, păstrând poate cele mai multe particularităţi tradiţionale. Căsătoria era precedată de logodna celor doi tineri. Primul pas al logodnei este reprezentat de momentul în care fata oferă băiatului un batic roşu, frumos, ca semn al acceptării cererii în căsătorie. Logodna propriu-zisă, ,,svatastvo” – are loc la casa părinţilor fetei, unde se întâlnesc părinţii mirelui şi rudele apropiate ale acestuia, cu părinţii şi rudele apropiate ale viitoarei mirese, ocazie cu care băiatul îi cere mâna fetei, faţă de părinţi şi rude, stabilindu-se şi amănunte privind nunta. Şi cum la ruşii-lipoveni credinţa este mai presus de orice şi nimic nu se poate înfăptui fără voia „Celui de sus”, tinerii îmbrăcaţi în port tradiţional, se aşează în faţa icoanei cu candela aprinsă şi încep a se ruga („nacial”) pentru ca Dumnezeu să le accepte căsătoria şi să-i ferească de ce e mai rău. După rugăciunile spuse şi cântate, însoţite de plecăciuni până în brâu şi până-n pământ, tinerii se apleacă la picioarele părinţilor cerându-le binecuvântarea.

Cu această ocazie în trecut se organizau petreceri la casa fiecăruia dintre cei logodiţi („acolişnaia” la băiat şi „devişnic” la viitoarea mireasă).

Nunta propriu-zisă, ,,svadiba”- are loc duminică şi începe dimineaţa devreme. Dacă în trecut nunta dura cinci zile, culminând duminica, iar anotimpul nunţilor era toamna, în prezent nunta nu durează decât o zi iar desfăşurarea acesteia poate fi în orice anotimp, exceptând zilele de post.

Înainte de cununia religioasă, care are loc imediat după liturghie, se practică un obicei de

„ vânzare – cumpărare” a miresei în casa părintească, ocazie cu care se interpretează diferite cântece specifice, tematice, atât vesele şi ironice cât şi cele cu caracter elegiac, trist, dureros.

În biserică, tinerii asistă mai întâi la liturghie, după care urmează cununia religioasă ,,venceanie”, la care nu participă socrii. Cununia religioasă se desfăşoară în limba slavonă. Cu lumânările în mână şi însoţiţi de naşi, cei doi tineri păşesc împreună pe un batic de mătase. Se păşeşte în acelaşi timp, pentru a fi ,,egali în familie”. În timpul cununiei, înainte de a aşeza cununa pe capul tinerilor, preotul binecuvântează transformarea tinerei mirese din fecioară în femeie, moment marcat prin despletirea de către naşă a cosiţei şi renunţarea la panglica de mătase. În locul unei cosiţe, naşa îi împleteşte miresei două, pe care le prinde într-un coc. Peste acesta se aşează un fel de scufie mică, o tichie, (,,kicika”), aceasta reprezentând simbolul femeii măritate. Din acest moment tânăra femeie va purta basmaua şi tichia permanent.

Un alt aspect important al cununiei religioase este spargerea paharului de către preot, imediat după ce mirele şi mireasa au sorbit vinul. Se bea din acelaşi pahar pentru că cei doi formează un ,,tot”. Oricine avea dreptul la o singură cununie, căci a doua cununie şi a treia nu se mai bucurau de aceleaşi privilegii. Dacă paharul nu se sparge din prima lovitură e ,,semn rău” pentru tânărul cuplu. Acest fapt nu este singura superstiţie. De asemenea ,,semne rele” sunt considerate şi stingerea lumânării, căderea varighetei sau cununiei.

După săvârşirea cununiei religioase preotul binecuvântează noua familie, înmânându-i icoana. Întregul alai se îndreaptă către casa mirelui. Aici este întâmpinat cu pâine şi sare de stăpânii casei. Înainte de a intra în casă, tinerii sărută pâinea, apoi părinţii, după care începe ospăţul. Icoana o ia mirele, pâinea mireasa. Credinţa se transmite pe cale bărbătească.

După amiază alaiul va merge la socrii mici, iar apoi toţi nuntaşii merg la cununia civilă, urmată de petrecerea de nuntă.

S-a păstrat obiceiul până în zilele noastre ca mirii să se cunune la biserică în costumele tradiţionale de cult. În trecut, nunta lipovenească era marcată de un aer de sobrietate, nefiind permisă muzica ci doar anumite cântece folclorice interpretate de meseni. Darul se concretiza în grâne, animale, păsări, stofe şi foarte rar bani.

Obiceiurile privitoare la ultimul eveniment important din viaţa omului, moartea, comportă şi ele cele trei stadii: al despărţirii, al aşteptării şi al integrării. La decesul unui rus-lipovean, acesta este privegheat timp de trei zile în camera din faţă a locuinţei, citindu-se neîntrerupt Psaltirea. Candela aprinsă odată cu trecerea în nefiinţă trebuie să ardă timp de patruzeci de zile. În jurul capului celui decedat se pune o cunună de hârtie, pe care scrie în slavonă „Sfinte, puternice şi nemuritorule Dumnezeu, îndură-te de noi!”, iar în mână i se pune o hârtie cu binecuvântarea preotului. Slujba de înmormântare are loc la biserică sau în casa celui decedat, iar după înmormântare se întind mesele pline cu bucate. Coliva la ruşii-lipoveni se prepară din grâu fiert simplu, amestecat cu miere de albine. Mortul este pus în groapă cu picioarele spre est, spre locul unde stă crucea, întrucât există credinţa că la învierea morţilor, primul lucru pe care îl va vedea cel decedat trebuie să fie crucea.

Celelalte obiceiuri ale ruşilor-lipoveni sunt strâns legate de sărbătorile religioase.

Cel mai bine s-au păstrat obiceiurile legate de Săptămâna Brânzei sau Lăsata Secului (Masleniţa) – săptămâna de dinaintea intrării în postul Paştelui. Este o săptămână de voie bună, sărbătorită prin dansuri şi cântece vesele interpretate pe străzile localităţii, cu şezători şi cu preparate lactate specifice: vareniki, blinî, piroghi etc.

Paştele, o sărbătoare cu semnificaţii adânci pentru ruşii-lipoveni, se petrece în familie, cu ouă vopsite şi cozonac ce se sfinţesc în dimineaţa Învierii, după liturghie. Mielul nu face parte din tradiţia ruşilor-lipoveni, deşi sunt multe familii care au preluat obiceiurile culinare româneşti, inclusiv pe cele pascale. Pe toată perioada Paştelui, există la ruşii-lipoveni obiceiul sărutului triplu. Atunci când se întâlnesc, creştinii pronunţă „Hristos a înviat!” („Hristos voskrese!”) şi respectiv răspunsul „Adevărat a înviat!” („Voistina voskrese!”), apoi se sărută.

De Crăciun există şi la ruşii-lipoveni obiceiul de a colinda, vestind Naşterea Domnului, însă nu înainte de sărbătoare, ci după liturghie, şi cu un singur colind în repertoriu, preluat din cântarea bisericească („Hristos se naşte!” – „Hristos rajdaetsja”).

Nici celelalte mari sărbători religioase nu sunt neglijate. Aşadar de Bobotează se sfinţeşte apa, iar preoţii merg din casă în casă stropind cu apa sfinţită creştinii şi obiectele acestora. Sărbătoarea Sfintei Treimi este marcată prin împodobirea porţilor cu frunze de nuc, iar în biserici se aşterne un covor de iarbă şi flori. De Sf. Ion se obişnuieşte să se stropească cu apă, obicei ce stârneşte mult haz, atât în rândul copiilor, cât şi al adulţilor. De Sf. Ilie se fac procesiuni prin localitate şi câmpuri, invocându-se ploaia.

În ideea de a reînvia şi conserva tradiţiile, ruşii-lipoveni din Sarichioi au înfiinţat un ansamblu folcloric, ”Landâş” („Lăcrămioara”). Spectacolele susţinute de acesta stârnesc de fiecare dată ropote de aplauze atât la festivalurile naţionale, cât şi la cele internaţionale.

Costumul populaţiei lipoveneşti din Sarichioi

Portul se constituie într-unul dintre elementele distinctive ale fiecărui neam. El reflectă în plan material universal, spiritul individului şi în cele din urmă al comunităţii din care face parte. La ruşii-lipoveni, portul reprezintă puntea de legătură dintre mistic, laic şi trecut.

Portul cotidian, în trecut, era foarte puţin diferenţiat de cel bisericesc. Timpul a făcut ca acesta să fie tot mai rar în viaţa laică, dar să se conserve destul de bine în cea religioasă.

În ansamblu, costumul femeiesc lipovenesc păstrează structura vechiului costum rusesc din preajma Moscovei şi a Volgăi centrale, ţinuturi de unde se pare ca au venit staroverii, cunoscuţi în România sub numele de lipoveni.

Cercetătorii care relevă conservarea în costumul populaţiei lipoveneşti a unor elemente ale vechiului port rusesc, menţionează în acelaşi timp şi faptul că acest costum oglindeşte stadiul avansat de disoluţie al industriei casnice ţărăneşti, caracteristic pentru Rusia secolului al XIX-lea.

Piesa de bază a costumului femeiesc este reprezentată de fustă („iubca”) sau sarafan, largă şi lungă până la glezne. Ca şi la bărbaţi, mijlocul este încins cu un „pois” – brâu ţesut din lână de diferite culori (roşu, verde, maro etc), la femei acesta fiind mai lung. De menţionat că brâul constituie o piesă care dă astăzi o notă caracteristică costumului lipovenesc.

Capul femeilor este acoperit obligatoriu cu batic. Fetele nemăritate îşi împletesc părul într-o singură coadă, în care îşi prind o panglică de mătase. La cununie, cosiţa fetei care se mărită este despletită şi părul este împletit în două codiţe (simbolizând cununia, cuplul), care se prind într-un coc în creştetul capului. Cocul este acoperit cu o boneţică, tichie („kicika”), peste care se pune „kaseac-ul”, iar apoi baticul.

,,Kicika” («cipcica») este o piesă cu valoare atât practică (strânsul şi acoperitul părului), dar şi cu valoare rituală, deoarece marchează intrarea într-o nouă stare civilă şi anume trecerea fetei în rândul femeii măritate. Aceste elemente vestimentare reprezintă un fel de tichie din pânză sau mătase matlasată, rezultând – prin coaserea cu acul – o reţea de romburi sau dreptunghiuri. În prezent, kicika se poartă numai duminica sau de sărbătoare, la biserica (de către tinere), pe când bătrânele continuă să o poarte şi în restul zilelor.

,,Kaseac-ul”, care e purtat de femeile măritate la biserică, peste ,,kicikă”, este o broboadă croită în formă triunghiulară, (reprezentând Sfânta Treime) cu dantelă şi ciucuri de lână la colţuri.

Pentru vremea de iarnă, femeile purtau «pufaica», «kufaica», – din stofă, vătuită cu lână, cu talia foarte sus, cu mâneci lungi, de la talie în jos matlasată şi încreţită în spate şi «caţaveica» – croită fără guler, uşor evazată în talie.

Un element specific des întâlnit mai ales la femeile în vârsta este „lestovca” sau mătăniile (realizate din piele, cu diferite decoraţiuni).

Costumul bărbătesc lipovenesc tradiţional este compus din cizme sau pantofi, pantaloni fără guler, cu tunică, purtată peste pantalon şi legată la mijloc cu un brâu de lână colorată, cu ciucuri la capete, numit „pois”.

Cămaşă sau ,,rubaşka” era croită drept, din mătase sau alt material în culori vii. Se încheie în partea stângă, fără guler, cu o simplă bentiţă. Iniţial mâneca era largă, iar ulterior este strânsă cu o manşetă îngustă, încheiată cu nasturi.

Pantalonii sau ,,ştanî / briuchii” nu aveau o croială specifică, doar că erau largi, purtaţi în cizme şi confecţionaţi din stofă de culoare închisă, de obicei neagră. Brâul sau ,,pois-ul” este asemănător cu cel femeiesc, dar mai simplificat şi se poartă peste rubaşcă.

Majoritatea bărbaţilor continuă să poarte şi în prezent la biserică o haină lungă, de culoare închisă, un fel de sutană, cunoscută sub numele de „padiovca”. Odinioară acest obiect de vestimentaţie era obligatoriu pentru toţi bărbaţii, atunci când se duceau la biserică.

Prin utilizarea acestui site va exprimati acordul cu privire la politica noastra de cookie-uri.