Serviciul Stare Civilă-Proceduri și acte necesare

Înregistrarea naşterii:

Declararea naşterii se poate face la oricare S.P.C.L.E.P., respectiv primărie din cadrul unităţii administrativ teritoriale unde nu sunt constituite S.P.C.L.E.P., care va transmite dosarul electronic ofiţerului de stare civilă competent.

(1) Termenul pentru declararea naşterii copilului este de:

1. a) 30 de zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă;

2. b) 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort;

3. c) 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 30 de zile;

4. d) 30 de zile pentru copilul găsit sau părăsit de mamă în maternitate/unităţi sanitare.

(1) Înregistrarea naşterii se face în baza următoarelor documente:

1. a) certificatul medical constatator al naşterii, întocmit în România pe formular-tip, care trebuie să cuprindă număr de înregistrare, dată certă şi semnătura medicului, iar în străinătate, în conformitate cu prevederile legislaţiei statului pe teritoriul căruia s-a produs naşterea;

2. b) expertiza medico-legală care să cuprindă număr de înregistrare, dată certă şi semnătura medicului, precum şi sexul şi data naşterii persoanei în format an/lună/zi, în lipsa existenţei certificatului prevăzut la a);

3. c) actul de identitate al mamei şi, după caz, al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de mamă;

4. d) certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, în original, eliberat pe baza actului de căsătorie întocmit/transcris în registrele de căsătorie române, iar dacă aceştia poartă nume de familie diferit, declaraţia scrisă cu privire la numele de familie pe care îl va dobândi copilul dată de ambii părinţi în faţa ofiţerului de stare civilă sau a notarului public;

5. e) declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de către tată în faţa ofiţerului de stare civilă, din care să rezulte şi numele de familie pe care îl dobândeşte copilul, la care se anexează consimţământul mamei cu privire la numele de familie; tatăl minor care a împlinit vârsta de 14 ani îl poate recunoaşte singur pe copilul său dacă face dovada discernământului la momentul recunoaşterii, prin efectuarea expertizei psihiatrice;

6. f) declaraţia de recunoaştere a copilului dată de către mamă în faţa ofiţerului de stare civilă, în cazul în care se prezintă expertiza medico-legală, în lipsa existenţei unui certificat medical constatator al naşterii.

Documente necesare

• Certificatul medical constatator al nașterii,

• Actul de identitate al mamei și/sau al declarantului, dacă nașterea nu este declarată de mamă;

• Certificatul de căsătorie al părinților copilului, în original , dacă sunt căsătoriți, iar dacă aceștia poartă nume de familie diferit, declarația scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul;

• Declarația de recunoaștere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de către tată în fața ofițerului de stare civilă care înregistrează nașterea sau la notarul public, din care să rezulte și numele de familie pe care îl dobândește copilul, la care se anexează consimțământul mamei; în cazul tatălui minor acesta este asistat de reprezentantul legal.

Înregistrarea tardivă a nașteriiCererea pentru înregistrarea nașterii după împlinirea termenului de 30 zile, se depune fie la SPCLEP/Primăria competentă să înregistreze nașterea, fie la SPCLEP/Primăria în raza căreia are domiciliul unul din părinți/persoana majoră neînregistrată.

• Pentru înregistrarea tardivă a nașterii copiilor cu vârsta de până la 14 ani, sunt necesare următoarele documente:

• Certificatul medical constatator al nașterii

• Actul de identitate al mamei și al declarantului, dacă nașterea nu e declarată de mamă

• Certificatul de căsătorie al părinților copilului, iar dacă aceștia poartă nume de familie diferit, declarația scrisă cu privire la nume copilului, semnată de ambii părinți în fața ofițerului de stare civilă sau a notarului public

• Declarația de recunoaștere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de tată, însoțită de consimțământul mamei, în fața ofițerului de stare civilă

• Dovada discernământului la momentul recunoașterii, prin efectuarea expertizei psihiatrice, în cazul în care tatăl copilului este minor

• Certificatul de naștere al mamei, precum și actul de identitate al reprezentantului legal al acesteia sau al declarantului, în cazul în care ambii părinți au vârsta sub 14 ani sau în cazul în care mama are sub 14 ani iar tatăl nu recunoaște copilul

• Declarația scrisă semnată de ambii părinți, dată în fața ofițerului de stare civilă sau a notarului public, referitoare la prenumele copilului, în situația în care prenumele din cuprinsul certificatului medical constatator al nașterii este diferit de cel declarat

• Declarația părintelui care delcară nașterea, dată în fața ofițerului de stare civilă, referitoare la domiciliul copilului, în situația în care părinții au domicilii diferite.

• raportul de expertiză medico-legală, în situația în care nu există sau nu se identifică certificatul medical constatator al nașterii

• certificatul medical constatator al nașterii / expertiza medico-legală; raportul de anchetă socială, delegația, în cazul în care înregistrarea nașterii este solicitată de reprezentantul SPAS sau DGASPC.

Înregistrarea căsătoriei:

(1) Declaraţia de căsătorie se face personal, de către viitorii soţi, un bărbat şi o femeie, în scris, la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria locului de domiciliu ori de reşedinţă al unuia dintre ei şi se publică în ziua în care a fost primită, prin afişare, în extras, la sediul primăriei, pe pagina de internet a acesteia şi pe portalul S.I.I.E.A.S.C., şi după caz, la sediul primăriei unde celălalt soţ are domiciliul sau reşedinţa.

(2) Prin excepţie, căsătoria poate fi încheiată în altă unitate administrativ-teritorială decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, în baza documentelor justificative, numai cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale unde se încheie căsătoria şi cu obligativitatea înştiinţării primăriei de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor soţi, în vederea publicării declaraţiei de căsătorie.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică şi în situaţia căsătoriilor încheiate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României, unde cetăţenii români pot depune declaraţia de căsătorie dacă cel puţin unul dintre viitorii soţi, cetăţean român, are domiciliul sau reşedinţa în statul în care acestea sunt acreditate să exercite funcţii consulare şi dacă legislaţia statelor acreditare nu se opune expres în acest sens sau dacă statele acreditare recunosc aceste căsătorii şi niciunul dintre viitorii soţi nu deţine şi cetăţenia statului în care misiunea diplomatică/ oficiul consular de carieră este acreditată/acreditat să exercite funcţii consulare.

Dacă de la data depunerii declaraţiei de căsătorie au trecut 30 de zile şi căsătoria nu a fost încheiată ori dacă viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială la datele privind numele de familie şi/sau regimul matrimonial, aceştia vor face o nouă declaraţie de căsătorie, dispunându-se publicarea acesteia; la depunerea declaraţiei de căsătorie ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a informa viitorii soţi că modificarea conţinutului acesteia presupune curgerea unui nou termen pentru publicitate, opoziţie şi oficiere.

 (4) Odată cu declaraţia de căsătorie viitorii soţi prezintă următoarele documente:

1. a) documentul cu care se face dovada identităţii, a domiciliului şi reşedinţei, după caz, în original; în cazul rezidenţilor străini, dovada adresei de domiciliu se face cu document eliberat de I.G.I.;

2. b) certificatul de naştere, în original, sau, pentru cetăţeanul străin, după caz, extrasul de naştere/extrasul multilingv al actului de naştere;

3. c) certificatul medical privind starea sănătăţii, aflat în termen de valabilitate, întocmit pe formular-tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, data certă şi semnătura medicului; certificatele medicale sunt valabile 30 de zile de la data emiterii şi trebuie să cuprindă menţiunea că persoana se poate căsători; certificatele medicale emise de instituţii medicale în străinătate pentru uzul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră ale României trebuie să conţină toate datele din formularul-tip şi să fie însoţite de traducerea în limba română legalizată;

4. d) convenţia matrimonială autentificată de notarul public, după caz;

5. e) documente, în original, traduse şi legalizate, din care să rezulte desfacerea/încetarea căsătoriei anterioare, dacă este cazul.

(5) Dovada desfacerii căsătoriei anterioare se poate face cu unul dintre următoarele documente:

1. a) certificatul de naştere sau de căsătorie, cu menţiunea de desfacere a căsătoriei;

2. b) sentinţa de divorţ rămasă definitivă; pentru divorţul pronunţat în intervalul 8 octombrie 1966-31 iulie 1974, aceasta trebuie să poarte menţiunea că a fost înscrisă în actul de căsătorie în termen de două luni de la rămânerea definitivă a hotărârii;

3. c) certificatul de divorţ eliberat de ofiţerul de stare civilă sau notarul public român;

4. d) sentinţa rămasă definitivă sau certificatul de divorţ eliberat(ă) de autorităţile străine privind cetăţeanul/cetăţenii străin/străini, însoţită/însoţit de traducerea legalizată.

(6) Dovada încetării căsătoriei anterioare se face, pentru cetăţeanul străin, cu certificatul de deces al fostului soţ, iar pentru cetăţeanul român, cu certificatul de deces al fostului soţ emis de autorităţile române sau, după caz, cu certificatul de naştere/căsătorie cu menţiunile/menţiunea corespunzătoare.

(7) Dovada identităţii se poate face cu unul dintre următoarele documente:

1. a) pentru cetăţenii români, act de identitate sau paşaport emis cu menţionarea ţării de domiciliu, aflat în termen de valabilitate;

2. b) pentru cetăţenii Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene – documentul de identitate sau paşaportul emis de statul aparţinător, aflat în termen de valabilitate;

3. c) pentru apatrizi – paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de şedere pe termen lung sau permisul de şedere temporară, după caz.

(8) Cetăţenii străini fac dovada identităţii:

1. a) în România – cu paşaportul emis de statul ai cărui cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei;

2. b) în străinătate – cu actul de identitate sau paşaportul emis de statul ai cărui cetăţeni sunt; din documentele prezentate trebuie să rezulte că deţin, atât la data depunerii declaraţiei, cât şi la data oficierii căsătoriei, un drept de şedere legală în statul în care se solicită înregistrarea căsătoriei.

Documente necesare

• Documentul cu care se face dovada identității, în original

• Certificatul de naștere, în original

• Certificatul medical privind starea sănătății, certificatele medicale sunt valabile

• 14 zile de la data emiterii și trebuie să cuprindă mențiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători

• Documente, în original , traduse și legalizate ori certificate de ofițerul de stare civilă, din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul

Căsătoria se încheie începând cu a 11-a zi de la depunerea declarației de căsătorie, dar nu mai târziu de a 30-a zi.

Oficierea căsătoriei se face în limba română de către ofițerul de stare civilă într-o încăpere corespunzător amenajată, având o ținută vestimentară adecvată caracterului solemn al acestui act. Ceremonia se poate desfășura, la cerere, și în limba maternă a persoanelor care urmează să se căsătorească, dacă ofițerul de stare civilă cunoaște limba respectivă.

Înregistrarea decesului:

Actul de deces se întocmeşte ca urmare a unei declaraţii verbale sau din oficiu, de către ofiţerul de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărui/cărei rază s-a produs decesul ori s-a găsit cadavrul ori, după caz, ca urmare a unei declaraţii verbale, de către ofiţerul de stare civilă din cadrul misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră a/al României acreditate/acreditat să exercite funcţii consulare în statul pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul.

Declararea decesului, pentru situaţia în care cauza decesului este naturală, se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei.
Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru, termenul de 3 zile de declarare a decesului se calculează de la data eliberării certificatului medical constatator al decesului, iar înregistrarea actului de deces se face în baza certificatului medical constatator al decesului şi a dovezii eliberate de poliţie sau de parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces.
În cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenul prevăzut mai sus, întocmirea actului de deces se face, în România numai cu aprobarea parchetului, cu precizarea motivelor întârzierii şi, în străinătate, dacă autorităţile competente din statul unde s-a produs decesul confirmă că nu au obiecţii cu privire la înregistrarea decesului cetăţeanului român la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră a/al României din acel stat acreditată/acreditat să exercite funcţii consulare.
În cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenul prevăzut mai sus şi s-a produs incinerarea/înhumarea cadavrului în lipsa certificatului medical constatator al decesului, întocmirea actului de deces se face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă.
Odată cu declararea decesului, declarantul depune următoarele documente:
a) certificatul medical constatator al decesului, întocmit, în România, pe formular-tip, care trebuie să poarte număr de înregistrare, dată certă, semnătura medicului care a făcut constatarea şi în care trebuie consemnată cauza decesului, fără prescurtări, înscrisă cu majuscule, iar în străinătate – în conformitate cu prevederile legislaţiei statului pe teritoriul căruia s-a produs decesul;
b) certificatele de naştere şi de căsătorie ale decedatului, după caz;
c) actul de identitate al decedatului sau paşaportul, în cazul decesului unui cetăţean român cu domiciliul în străinătate sau al unui cetăţean membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau Confederaţiei Elveţiene, paşaportul sau documentele eliberate de I.G.I. în cazul cetăţenilor străini, în original;
d) documentul de evidenţă militară al celui decedat, după caz;
e) actul de identitate al declarantului.
În cazurile în care declarantul nu poate prezenta certificatele de stare civilă şi/sau actul de identitate ale/al persoanei decedate, declară, în scris, motivul neprezentării acestora, precum şi datele de identificare ale decedatului.

Documente necesare

• Certificatul medical constatator al decesului

• Actul de identitate al celui decedat

• Certificatul de naștere și de căsătorie al celui decedat

• Documentul de evidență militară al celui decedat

• Actul de identitate valabil al declarantului

Termenul de declarare al decesului

• 3 zile de la data încetării din viață a persoanei, în cazul morții naturale

• în cazul unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum și în cazul găsirii unui cadavru, este necesară și dovada eliberată de poliție sau de parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorități a fost sesizată despre deces,termenul de 3 zile de declarare a decesului se calculează de la data eliberării certificatului medical constatator al decesului.

Divorț

Începând cu data de 25.12.2010 au devenit aplicabile dispoziţiile art.II din Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor referitoare la divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau procedură notarială.

Ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei, prin divorţ pe cale administrativă, dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.

Cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi se semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor.

În cererea de divorţ soţii declară pe proprie răspundere că:

– sunt de acord cu desfacerea căsătoriei;

– nu au copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi;

– niciunul dintre soţi nu este pus sub interdicţie;

– nu au mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei.

La depunerea cererii de divorţ, ofiţerul de stare civilă delegat solicită soţilor următoarele documente:

– certificatele de naştere şi căsătorie ale soţilor, în original şi copie;

– documentele cu care se face dovada identităţii, în original şi copie;

– declaraţie dată în fața ofițerului de stare civilă în situaţia în care ultima locuinţă comună nu este aceeaşi cu domiciliul sau reşedinţa ambilor soţi înscrisă în actele de identitate.

În cazul cetăţenilor străini certificatele de naştere trebuie să îndeplinească cerinţele de legalitate conform convenţiilor internaţionale şi tratatelor încheiate între România şi statele ai căror cetăţeni sunt.

În cazul persoanelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorţ se face în prezenţa unui traducător autorizat, iar în cazul persoanelor surdomute, a unui interpret, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Dovada identităţii se poate face, de către soţi, cu unul dintre următoarele documente:

– pentru cetăţenii români – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, paşaportul, care să se afle în termenul de valabilitate, atât la momentul depunerii cererii cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;

– pentru cetăţenii Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European – documentul de identitate sau paşaportul, emis de statul aparţinător;

– pentru apatrizi – paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de şedere temporar sau permanent, după caz;

– pentru cetăţenii străini din statele terţe – paşaportul emis de statul ai căror cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;

– pentru cetăţenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecţie în România – document de călătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 sau, după caz, document de călătorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară – protecţie umanitar condiţionată;

– pentru cetăţenii străini solicitanţi de azil în România – paşaport emis de statul ai căror cetăţeni sunt, însoţit de documentul temporar de identitate.

Ofiţerul de stare civilă delegat înregistrează cererea de divorţ în ziua în care a fost primită şi acordă soţilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia.

La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice dacă soţii stăruie să divorţeze, vor da o nouă declaraţie în faţa ofiţerului de stare civilă delegat.

Ofiţerul de stare civilă delegat constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi eliberează certificatul de divorţ, document ce va fi înmânat foştilor soţi într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare.

În caz de pierdere, distrugere sau furt al certificatului de divorţ, ofiţerul de stare civilă delegat eliberează un duplicat, conform cu originalul aflat în arhiva proprie, în baza cererii formulate de către unul dintre foştii soţi, personal sau prin împuternicit cu procură specială. Cererea se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare dosarul de divorţ.

Schimbarea numelui pe cale administrativă

Procedura schimbării de nume pe cale administrativă este reglementată de Legea nr. 105/2022 pentru modificarea și completarea legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.

Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă va depune o cerere la SPCLEP, aflat în subordinea consiliului local al comunei, orasului, municipiului în a cărui raza teritorială își are domiciliul.

Cazuri întemeiate de schimbare a numelui

Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în urmatoarele cazuri:

(1)  Cetăţenii români pot obţine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condiţiile prezentei legi.

(2)  Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

1. a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;

2. b) când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte să îl obţină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;

3. c) când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;

4. d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte şi doreşte simplificarea acestuia;

5. e) când persoana în cauză este cunoscută cu un prenume şi doreşte adăugarea acestuia la prenumele iniţial, cu respectarea dispoziţiilor legale privind numărul maxim de cuvinte din care poate fi format prenumele;

6. f) când persoana în cauză poartă un nume de provenienţă străină şi solicită să poarte un nume românesc;

7. g) când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere sau purtat anterior;

8. h) când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor, ;

9. i) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei;

10. j) când unul dintre soţi sau ambii doreşte/doresc schimbarea numelui de familie comun sau reunit purtat în timpul căsătoriei, cu respectarea dispoziţiilor art.282 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu consimţământul celuilalt soţ, dat în formă autentică sau în faţa ofiţerului de stare civilă;

11. k) când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării naşterii, în formele prevăzute la art.416 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, însă, întrucât nu s-a încuviinţat şi purtarea numelui de familie al acestuia, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;

12. l) când prenumele purtat este specific sexului opus;

13. m) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească şi solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând hotărâre judecătorească definitivă;

14. n) când persoana în cauză are numele schimbat în străinătate şi nu are act administrativ străin, făcând dovada cu privire la aceasta cu paşaportul/actul de identitate emis de autorităţile străine;

15. o) alte cazuri temeinic justificate.

Alte cazuri de justificare a schimbării numelui

Sunt de asemenea considerate justificate și cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

1. a) când persoana în cauză a adoptat minori şi doreşte ca aceştia să poarte un alt prenume;

2. b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;

3. c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte să poarte numele dobândit la naştere;

4. d) când în urma divorţului un fost soţ păstrează numele de familie purtat în căsătorie şi doreşte un nume purtat anterior căsătoriei sau numele dobândit la naştere;

5. e) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi celălalt soţ se recăsătoreşte şi, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte să poarte numele de familie dobândit la naştere;

6. f) când fostul soţ doreşte să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii, cu consimţământul fostului soţ, dat în forma autentică sau în faţa ofiţerului de stare civilă;

7. g) când părinţii au divorţat, iar părintele care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei solicită pentru copil să poarte acelaşi nume de familie cu el;

8. h) când s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopţie şi doreşte schimbarea numelui de familie al copilului/copiilor pentru a purta nume de familie comun;

9. i) când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei şi celălalt soţ doreşte să poarte nume de familie comun cu acesta;

10. j) când părintele căruia i-a fost încredinţat un minor în urma divorţului solicită ca acesta să-i poarte numele de familie dobândit ca urmare a încheierii unei noi căsătorii, cu consimţământul soţului şi al celuilalt părinte al minorului, dat în formă autentică sau în faţa ofiţerului de stare civilă.

   Documente necesare

1. a) actul de identitate şi certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui, original şi fotocopie; originalul documentelor se restituie solicitantului;

2. b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat,(Cererea de schimbare a numelui se publică, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, prin grija solicitantului), extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;

3. c) dacă este cazul, consimţământul persoanei al cărei nume se solicită a fi purtat, dat în formă autentică sau în faţa ofiţerului de stare civilă;

4. d) dacă este cazul, încuviinţarea instanţei de tutelă, (Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinţi sau, cu încuviinţarea instanţei de tutelă, de către tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî instanţa de tutelă);

5. e) pentru solicitanţii care au împlinit vârsta de 14 ani, certificat de cazier judiciar;

6. f) orice alte documente pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale;

7. g) procură specială şi copia actului de identitate al împuternicitului, în cazul în care schimbarea numelui este solicitată prin împuternicit cu procură specială.

În cazul în care legislația se modifică sau există situații speciale, vă rugăm să consultați informațiile actualizate pe https://dpeap.gov.ro sau https://legislatie.just.ro.